Crash-ul emoțional

Te-ai simțit vreodată copleșit de emoții, de parcă întreaga lume te apasă dintr-o dată? Aceasta este ceea ce numim un "crash" emoțional. Este momentul acela când stresul, oboseala și emoțiile negative se acumulează până când corpul și mintea ta nu mai pot face față și totul se prăbușește. Acest "crash" poate parea că vine pe neașteptate sau poate fi rezultatul unei perioade îndelungate de suprasolicitare emoțională.

Cum recunoști un crash emoțional?

Epuizare totală: Fie că este fizică sau mentală, simți că nu mai ai energie pentru nimic.

Sensibilitate extremă: Reacționezi exagerat la lucruri care, în mod normal, nu te-ar deranja atât de tare.

Pierderea interesului: Nimic nu pare să te motiveze sau să-ți aducă bucurie.

Nevoia de izolare: Preferi să stai departe de ceilalți, simțindu-te copleșit de orice interacțiune socială.

Cum poți gestiona un crash emoțional?

Ia-ți o pauză: E timpul să pui pauză și să-ți acorzi spațiu pentru a te reface. Acest lucru poate însemna să te retragi din activitățile zilnice sau să îți iei o zi liberă pentru tine.

Conectează-te cu tine însuți: Încearcă să identifici ce te-a adus în acest punct. Jurnalul, meditația sau discuțiile cu un terapeut te pot ajuta să înțelegi ce emoții sau evenimente au contribuit la crash.

Învață să spui “nu”: O parte importantă a prevenirii crash-urilor emoționale este să îți cunoști limitele și să le respecți. Nu trebuie să faci totul pentru toată lumea.

Găsește-ți susținerea: Nu trebuie să treci prin asta singur. Discută cu prietenii, familia sau un specialist care te poate ajuta.

Îngrijește-te: Corpul și mintea ta au nevoie de timp și atenție pentru a se reface. Fă activități care îți aduc pace și reîncărcare – fie că este vorba despre somn, plimbări în natură sau hobby-uri care îți fac plăcere.

Crash-urile emoționale nu sunt semne de slăbiciune, ci semnale ale corpului și minții tale că ai nevoie de o pauză și de grijă.

Am ales să-ți scriu despre crash-ul emoțional, despre modul în care ne afectează, cum apare el și ce putem face pentru că-mi este tare cunoscut în viața personală. Am simțit nevoia de a scrie despre acest subiect pentru că îmi era tare cald, l-am experimentat de mai multe ori până acum în viață, iar săptămâna trecută și-a refăcut apariția.

Am profitat de faptul că aveam destul de multe ședințe pe pauză așa că mi-am comasat anumite ședințe doar în ziua de vineri și mi-am lăsat restul săptămânii doar pentru mine. Planul meu a fost destul de simplu, îmi iau patru zile de nefăcut nimic.

Acest nimic suna cam așa... vreau să dorm, să citesc, să mă uit la filme/serial dacă am chef și să stau în casă fără vreun plan de ieșiri sau rezolvat lucruri. Aaa și a mai fost ceva, ceva ce simțeam că o să mă scoată tare din zona de confort, să fac detox de la rețelele de socializare și de la telefon, așa că mi-am propus să pornesc internetul doar 30 min în prima parte a zilei și alte 30 min în a doua parte a zilei, în rest, să se odihnească pe silent într-o cutiuță doar a lui. Nu am excelat la acest plan, dar tot a fost un mare progres față de restul timpului.

Ee și uite așa am activat ce mai sus scriam despre acest crash emoțional. După doar două zile de trândăvit, am început să mă resimt. Am etichetat-o pe loc ca stare depresivă amestecată cu ceva anxietate. Mintea mea fugea în multe scenarii, corpul meu abia se mișca iar atenția mea era tare distrasă, aveam dificultăți să mă concentrez și la discuții simple.

De ce acum? De ce când mi-am propus să stau, fără să pun pic de presiune pe mine? Pai acum era momentul cel mai oportul, acum corpul meu a răsuflat ușurat că i-a venit și lui momentul să poată să descarce tot ce i-am oferit și el a dus cu demnitate. După jumătate de an în care mi-am propus multe și am făcut multe, după emoții puternice, faine cele mai multe dintre ele, nu mă plâng, acum a fost momentul de respiro.

Mi-a fost de ajutor să stau, să-mi dau voie să identific ce-i cu stările astea fără să mă forțez să ies din ele și să-mi normalizez etapa ca fiind ceva cât se poate de sănătos și normal pentru mine.

Tu ai momente de acest gen sau te pui pe pauză doar atunci când corpul nu-ți mai permite (răceli, boli, ți se blochează o parte a corpului și te copleșește cu dureri etc.)?

Scurtă povestioară din propria experiență